Pavel Chihaia – romancier & critic de artă

Bio-bibliografie subiectivă

Nu am trăit prea multă vreme in casa părintească din Corabia, judeţul Romanaţi, unde m-am născut la 23 aprilie 1922, deoarece mama mea, Elena, croitoreasă sărmană din cartierul Daşova, a decedat, bonlavă de tuberculoză, cînd am împlinit vîrsta de patru ani.Tatăl meu, Ion Chihaia, impiegat la ambulanţele poştale, m-a purtat cîtăva vreme în vagoanele încărcate de plicuri şi colete, potrivindu-mi culcuşul pe saci, apoi m-a încredinţat unei familii din Transilvania, în sfîrşit surorii sale din Constanţa, devenită pentru mine adevărată mamă, al cărei soţ era funcţionar la primăria oraşului.

Foarte aproape de suflet mi-a rămas petecul de ţărm, Tataia, care se afla nu departe de casa unde am copilărit. Hoinăream vara şi iarna printre crestele şi rîpele roşcate, sărind pe plaja îngustată de covorul pietrişului aruncat de valuri. Am traversat clasele primare fără problemele care s-au ivit în liceu, explicabile nu numai prin antipatia mea faţă de stiinţele exacte – am fost ultimul din clasă la matematică, fizică, stiinţe naturale – dar şi prin înclinarea pentru povestirile în care prevedeam calea destăinuirilor mele. Trăind încă din copilărie, acestă deschidere a orizontului mării şi tainicei stepe dobrogene. Tatăl meu adoptiv, cu situaţie materială modestă, a cumpărat trei hectare de pămînt lîngă satul Palazul Mare, în apropierea Constanţei, aproape de lacul Siud Ghiol, unde trăiam, întreaga familie, mai multe luni pe an. Această viaţă în mijlocul stepei măturată adesea de vînturi aprige, mi-a făcut cunoscută singurătatea şi tristeţea dar şi conturul propriei fiinţe.Totodată, în anotimpurile în care mă aflam în liceul „Mircea cel Bătrîn” din oraş, şcolaritatea îmi era confruntată nu numai cu lipsa de vocaţie şi lecturile particulare, dar şi cu timpul pierdut lîngă petecul de pământ. De altfel, şi în Constanţa, hoinăream prin port împreună cu colegii mai puţin înzestraţi, admirînd provele vapoarele ancorate la chei, lumea multicoloră a marinarilor şi pasagerilor, mărfurile exotice, comercianţii şi vînzătorii de dulciuri.

La vîrsta de treisprezece ani, în clasa a treia (1935), profesorul Nicolae Vasiliu mi-a prezis cariera de scriitor şi a propus să fiu selecţionat pentru concursul literar „Tinerimea Română”, din Bucureşti. Am fost fericit să vizitez pentru întâia oară capitala ţării, dar fără rezultatele sperate. Oricum, în clasa a şasea, la şaptesprezece ani, am publicat în revista literară a liceului, „Revista Noastră”, trei schiţe cu titluri care destăinuiesc perspectivele începutului meu de viaţă : ”Cimitirul”, ”O moarte tragică” şi „La poarta întunericului”.

În timpul studenţiei, la Facultatea de litere din Bucureşti (1941 – 1944), am frecventat în deosebi cursurile profesorului Tudor Vianu, împreună cu prietenii Virgil Ierunca,Theodor Cazaban, Alexandru Husar, scriitori cărora le-am admirat, întreaga viaţă, obiectivitatea şi expresivitatea demersului critic. Scriam cronici plastice în ziarul „Timpul”, apoi „Ecoul”, directorul lor fiind Grigore Gafencu, ale cărui opinii politice antinaziste le împărtăşeam.
După sfîrşitul războiului, în 1945, într-una din zile, am înmînat redactorului Stephan Roll piesa mea de teatru Viaţa ascunsă, iar acesta a transmis-o lui Petru Comarnescu, luminat cunoscător al culturii americane, director la Direcţia Generală a Teatrelor, care m-a primit cu entuziasm şi mi-a propus un post în această instituţie. A fost un interval de trei ani (1945-1948), în care am scris piesa de teatru La farmecul nopţii, tipărită în editura Fundaţiilor Regale (1945). Romanul Blocada a apărut la editura Cultura Naţională, după o luptă prometeică cu problemele de structură, de compoziţie, de stil. În personajul Hemcea mi-am propus să descriu reveriile romantice şi curajul celor care navighează spre orizontul propriilor iluzii. Să înfăţişez, de asemenea, trista imagine a „blocadei”, a ţărmurilor deşerte, paralizate de război, Marea Neagră devenind o mare moartă, viaţa şi tradiţiile portuare decăzînd ca şi viaţa personagiilor.

Am scris romanul în patru versiuni succesive, modificîndu-l şi amplificîndu-l de fiecare dată, de-alungul anilor 1945 -1946, în atmosfera de euforie intelectuală care a urmat războiului. Blocada a apărut de Sărbătorile Crăciunului din 1947. Între anii 1946 şi 1948 am făcut parte din organizaţia „Mihai Eminescu”, alături de scriitori care s-au opus sovietizării României : Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Constant Tonegaru, Iordan Chimet, Teohar Mihadaş, Dinu Pillat. De asemenea Marie-Alype Barall, secretar al nunţiaturii catolice din Bucureşti, traducător al lui Eminescu în franţuzeşte. Au urmat arestări, condamnări la închisoare (Constant Tonegaru a murit îndată după eliberarea sa, în 1952).

O dramă a fost şi dureroasa despărţire de prietenii care se înfrăţiseră cu cei care întunecau înfăptuirile civilizaţiei, printre alţii, Petru Dumitriu, cunoscutul romancier, şi Dumitru Demu, înzestratul sculptor, căruia i-am descoperit într-o zi, ceea ce nu-mi mărturisise cu toată vechea noastră prietenie, uriaşa, copleşitoarea statuie a lui Stalin. De fapt, scriitorii din ţările Est-europene au trăit ca oameni liberi doar în intervalul 1945-1948, când au apărut şi în ţara noastră înfăptuirile „generaţiei pierdute”- după expresia simbolică a scriitoarei americane Gertrude Stein – romanul de început, cu titluri simbolice: Frunzele nu mai sunt aceleaşi de Mihail Villara, Ferestrele zidite de Alexandru Vona, Parages a lui Theodor Cazaban şi Blocada subsemnatului, evocînd obstacolele pentru cei adânciţi în singurătate şi uitare.Titluri care evocă pustiul nazismului şi comunismului, orizontul lipsit de speranţe din jurul insulei de trei ani a generaţiei noastre.

Între anii 1948 şi 1958, în timpul perioadei staliniste şi poststaliniste, în bibliografia mea se află o mare pată albă. Dacă aş fi publicat ar fi trebuit să ascult poruncile celor supuşi partidului, să ignor suferinţele lumii civilizate. Timp de şase ani am lucrat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de construcţii – Montaje, din Bucureşti, apoi am reruşit să îmi câştig existenţa ca figurant la Teatrul Tineretului, cu mai mult timp liber dar aceleaşi venituri. Nu îmi vedeam prietenii, orice întâlnire era interpretată asociere ostilă. Cu toţii rămâneam izolaţi, în nesfârşita singurătate, scriam cu luminile stinse, într-o ascunzătoare.
În aceşti ani am tradus poeme engleze, pentru o eventuală antologie, de la Edmund Spencer la Aldous Huxley (cunoscut romancier dar şi poet). Între anii 1953 – 1954 am lucrat la romanul Hotarul de nisip, rămas manuscris până recent, cu personaje descrise după cele reale, care trăiau drama persecuţiilor comuniste, de asemenea întâmplări din propria-mi viaţă, gândite fără a putea fi mărturisite, încercari de evadare din lumea subordonată sovietelor.

Activitatea de istoric al culturii medievale nu mi-am bănuit-o nicicând. Nu am mai avut mijloace de trai şi am solicitat, în anul 1958, ajutorul profesorului George Oprescu, care mă apreciase în facultate şi care mi-a propus postul de cercetător – ajutor în Secţia Medievală a Institutului de istoria artei, activitate care nu presupunea nicio implicare politică. Dar pentru mine o ştiinţă necunoscută, în care colegii
înfăptuiau studii unanim preţuite. În deosebi, Emil Lăzărescu, mare savant, victimă a regimului, mi-a îndrumat paşii pe această cale a frumuseţii artistice.

Primul articol, „Observaţii asupra portretelor lui Mircea cel Bătrân şi doamnei Mara de la Brădet”, pentru revista „Studii şi cercetări de istoria artei”, l-am scris în primul an al activităţii mele – ajutat cu generozitate de colega Maria Musicescu, după cum am mărturisit – publicând, de asemenea, în revistele „Biserica Ortodoxă Română”, „Mitropolia Olteniei” şi „Glasul Bisericii”, care adăposteau şi cercetători neînregistraţi în publicaţiile regimului.
Un eveniment fericit în viaţa mea a fost căsătoria cu Maria – Ioana Mira, în anul 1964, cu care am traversat fericite evenimente, printre care, în 1973, venirea pe lume a fiului nostru Matei.
În anul 1971, după publicarea mai multor studii, în cadrul destinderii politice din acea epocă, am căpătat aprobarea unui doctorat la Universitatea din Sorbonne (Paris), Catedra de Artă şi Arheologie, pe care l-am susţinut în 1973. Profesorului Louis Grodecki i-am propus tema (devenită a cărţii Les idées d’immortalité et décomposition dans l’art du Moyen Âge), din epoca în care Occidentul descoperise şi înfăţişările lumeşti ale morţii, trupul rămas pradă viermilor şi risipirii, după idealismul antichităţii şi neînsemnătatea hotărâtă de evul-mediu creştin, înainte ca Michelangelo să îl zugrăvească, în toată frumuseţea, pe plafonul Capelei Sixtine. Această teză, apărută în română, în 1977, la editura Eminescu, a fost tipărită în franceză, în 1988, de către Fundaţia Culturală Română din Madrid.

Prima carte din intervalul activităţii mele de cercetare în istoria culturii medievale Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti a apărut în 1974 – cartea precedentă fiind Blocada, cu 26 de ani în urmă,– conţinând studii despre vechile monumente din Curtea de Argeş, Câmpulung – Muscel, şi Târgovişte, centre politice şi culturale ale Ţării Româneşti. În cartea următoare, De la Negru Vodă la Neagoe Basarab. Interferenţe literar- artistice în cultura românească a evului de mijloc, din 1978, mi-am propus să descifrez trăsăturile unei epoce mai puţin cunoscute, cu importante scrieri, în deosebi despre identitatea lui Negru Vodă şi „Învăţăturile” lui Neagoe Basarab. În acelaşi an, eu şi soţia mea, am reuşit să plecăm în Germania, pe itinerarii diferite, fiul Matei rămânând ostatic în ţară, dar în 1979 ne-am putut întâlni, datorită intervenţiei preşedintelui Franţei Valery Giscard d’Estaing. Stabiliţi la München, am primit, datorită diplomei mele, postul de consilier de educaţie la liceul francez Jean Renoir (1979-1995), continuând să public studii în „Limite” (Paris), „Observator” şi „Lumea liberă” din München, participând la şedinţele Institutului Românesc din Freiburg, cu comunicări apărute în buletinul acestui important centru de cultură, condus cu aleasă competenţă de domnul Iancu Bidian.

Sînt prezent la cercul literar „Apoziţia” din München, cu mult apreciate şi vechi realizări, datorită regretatului George Ciorănescu, lui Ion Dumitru, Titu Popescu şi Radu Bărbulescu. A fost importantă pentru noi şi prezenţa postului de radio american „Europa Liberă”, la care am colaborat cu Nicolae Stroiescu – Stînişoară, Gelu Ionescu şi Mircea Carp. În 1983 am tipărit în editura Ion Dumitru Tradiţii răsăritene şi influienţe occidentale în Ţara Românească, consemnând, pe lângă cunoscutele influienţe bizantine şi slave, înrâuriri importante de certă provenienţă central şi apusean europeană.

După Revoluţia din 1989, revenind la Bucureşti, printre primii din colegii de la radio, am realizat interviuri, publicate la sfârşitul anului 1990 în editura Jurnalul Literar, sub titlul Faţa cernită a libertăţii, cu opiniile scriitorilor care s-au opus regimului Ceauşescu, cu mărturisiri despre acel moment şi perspectivele de viitor. Totodată solidaritatea cu românii din exil şi cu întreaga lume civilizată. În continuare, am publicat studii, cu statornică preţuire pentru domnul Nicolae Florescu, la „Jurnalul Literar”, de asemenea la „România Literară”, „Vatra”, „Luceafărul”, „Curierul Românesc ” (Elveţia) şi „Lumea Liberă” (U.S.A.). Titlul celei de a doua cărţi care mi-a apărut, în 1993, la editura Eminescu, în ţara eliberată de dictatura comunistă, Treptele nedesăvârşirii, îndeamnă să gândeşti la o năzuinţă către realizări, către culmi, iar „nedesăvârşirea” la modestia celor care au cunoscut prigoana şi marginalizarea, privind însă, fără regrete, itinerarul vieţii lor interioare.

În anul 1994, editura Institutul European a editat Mărturisiri din exil, în care descriu importante tradiţii răsăritene şi influienţe occidentale, acestea însumând cele trei Renaşteri din cultura românească, iar un an mai târziu, în 1995, Ţara Românească între Bizanţ şi Occident, despre temeiul bizantin şi legăturile cu Occidentul, adăogate fondului ancestral prebizantin. De asemenea, în 1995, am tipărit în editura Dorul, din Danemarca (condusă de domnul Dan  Romaşcanu), studiile publicate în revista cu acest nume, în cărţile : Itinerarii artistice, Lecturi despre Ţările Române în evul mediu (1995) şi Orizont medieval (1996), cu teme din evoluţia culturii româneşti.
De mare însemnătate pentru mine şi cei apropiaţi, a fost propunerea doamnei Georgeta Dimisianu, directoarea editurii Albatros, în 1998, de a face cunoscut conţinutul articolelor şi cărţilor mele despre înfăptuirile artistice din evul mediu, în cinci volume, sub titlul : Artă medievală.

În anul 2000 a apărut, în editura Jurnalul Literar, cartea Legendele unei lumi posibile, în care mi-am propus să scriu despre instinctul mărturisirii, în primul rând faţă de noi, pentru a ne cunoaşte şi defini, apoi din dorinţa de afla peisaje din lumea zeilor, unde ne amăgim că am putea trăi şi noi, la nesfârşit. O statornicie a mea pe ţărmul unde am dialogat cu lumea şi cu mine însumi şi unde, cu jumătate de secol în urmă, a apărut romanul Blocada,( tipărit a patra oară, în 2005, de editura Dacia, din Cluj), a îndemnat pe domnii Ioan Popişteanu şi Ovidiu Dunăreanu, să îmi publice în acest an, în editura Ex Ponto, Înfăptuiri Pontice.
Doi ani mai târziu, în 2007, au apărut în editura Paidea, din iniţiativa domnului Dinu Zamfirescu, preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Scrieri din ţară şi din exil, trei volume, însumând proză literară, fragmente de jurnal, studii de istoria artei, mărturisiri politice. Primul volum purtînd titlul romanului Hotarul de nisip, aflat în sumar, scris în împrejurările dramatice ale anilor 1952 – 1954, tipărit după jumătate de secol. Un fericit eveniment, pentru mine şi întreaga familie, este iniţiativa domnului Ioan Popişteanu de a face cunoscută, prin tipărirea în editura Ex Ponto, a întregei mele opere, literară şi ştiinţifică, Opera Omnia . A unui scriitor inspirat de cerurile dobrogene, de lumina limpede la care a revenit de-alungul vieţii. Mi-am depus întreaga silinţă pentru compunerea celor zece volume, cu recunoştinţă pentru cei care le vor realiza.

Schreibe einen Kommentar

Ihre Mailadresse wird nicht publiziert. Pflichtfelder sind mit * markiert.

löschenPost comment